Născut în 1987 la Slatina, Andrei Tudoran a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, departamentul pictură, la clasa profesorului George Moscal. În 2017 a obținut titlul de doctor în arte vizuale în cadrul aceleiași instituții. A participat la numeroase expoziții în țară și peste hotare. Din 2019 colaborează cu AnnArt Gallery. Lucrările sale se găsesc în colecții particulare din România, Republica Moldova, Austria, Portugalia, Italia, Germania. Locuiește și lucrează în București.

Ai absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, secția pictură, licență și masterat, iar în 2017 ai obținut titlul de doctor în arte vizuale în cadrul aceleiași instituții. Când ai simțit că menirea ta este să fii artist?
Înainte de liceu, în momentul în care am decis, împreună cu părinții mei, să dau admitere la Tonitza. Dar am început să mă iau mai în serios și să proiectez gânduri despre o carieră de artist înainte de facultate.

Care este cea mai mare provocare a ta ca artist?
Cred că cea mai mare provocare a unui artist este onestitatea și încercarea de a rămâne el însuși, în raport cu marea de influențe din care suntem construiți.

Cum ai descrie relația ta cu mediul artistic?
În primul rând trebuie menționat că mediul artistic la care ne raportăm este foarte divers, eterogen, e de subliniat faptul că scena s-a extins foarte tare în ultimii 10 ani, că Bucureștiul, ca orice mare oraș, dispune de un mediu cultural extrem de ofertant: de la spații muzeale sau instituționale, la galerii și inițiative private, la spații independente și asocieri de tip artist run. Toată acestă diversitate de opțiuni este foarte benefică pentru arta tânără din România.

Colaborezi cu o importantă galerie de artă contemporană din capitală, AnnArt Gallery, unde ai avut deja două expoziții personale. Cum a început colaborarea?
Colaborarea a început la invitația doamnei Oana Bratiloveanu, proprietara Galeriei AnnArt.

Crezi că un artist se poate face cunoscut de unul singur sau doar colaborarea cu o galerie de artă îi poate garanta succesul?
Cred că mecanismele succesului sau ale faimei țin de mai mulți factori, dar e clar că colaborarea cu o galerie importantă e unul din acești factori.

Cât de important este ca artistul să transmită un mesaj prin arta sa?
Voi răspunde că este foarte important ca artistul să se exprime pe sine, să treacă totul prin filtrul personal. Asta însemnând că este important să ne ferim de copy-paste, de epigonism, de soluțiile altora, de rețetele de succes ale altora. Consider că un artist ar trebui să urmeze o cale interioară, personală și nu să se plieze unor direcții dominante aflate la modă.

Povestește-mi te rog despre practica ta artistică.
Calea mea interioară este legată de pictură, ca demers, proces, practică, exprimare, act terapeutic, azi, în momentul în care pentru mulți pare stupid, retrograd sau desuet să mai pictezi.
Aici l-aș cita pe Chuck Close, un artist a cărui operă și viață m-au impresionat profund: ”There is no better time to make a painting than when everybody thinks it’s dead.”
De multe ori, pe lângă intenția de a mă exprima, îmi doresc să accentuez importanța procesului în sine, faptul că pictura nu este o imagine ca oricare alta, pe care o luăm de-a gata. O pictură nu este una din miliardele de imagini produse zilnic prin simpla apăsare a unui buton. În practica mea artistică procesul este la fel de important ca rezultatul final, palpabil. Acolo se stratifică idei, reveniri, anulări, etc.

Care sunt etapele procesului tău creativ, de la idee sau sursa de inspirație până la lucrarea finală?
De multe ori plec de la o idee, care poate avea o primă exprimare sub forma unui desen rapid, a unei schițe digitale sau poate să fie transpusă direct în mediul final, care pentru mine e pictura.

În expoziția personală :Out of Memory ], din 2020 de la AnnArt, a predominat culoarea roșie, pe care criticul și istoricul de artă Aurelia Mocanu a descris-o ca fiind un „roșu est-propagandistic”. Cât de importantă este culoarea pentru o anumită temă?
Expoziția a fost în 2019. Într-adevăr pentru seria aceea de lucrări mi-am propus o restrângere a paletei, așa că am ajuns la un moment dat să îmi impun să pictez folosind doar roșu și negru, fără alb sau alte culori. Opțiunea pentru roșul dominant al acestei serii poate avea mai multe trimiteri și este deschisă interpretărilor.

Când știi că ai terminat o lucrare? Spune-ne mai multe despre întreaga experiență până când ești pe deplin mulțumit de rezultat.
Aici e mai greu de răspuns, pentru că nu prea știi când e gata o lucrare. La mine se intâmplă să consider că o lucrare e gata după 3-4 sedințe de lucru, dar se poate întâmpla și să lucrez luni de zile la o lucrare, sau să revin și să modific o lucrare după ani de zile.
De exemplu, la seria de care am vorbit anterior, câteva din lucrări nu au fost gândite de la început ca monocromii de roșu, așa că am aplicat pe ele un glasiu de roșu, un filtru omogen.
S-a intamplat, insă, ca revenind asupra unei lucrări să o stric, să o ratez complet, dar asta face parte din proces și cred ca e important ca un artist să nu se instaleze într-o formulă și să se autopastișeze. Cum spuneam, mi se pare important rolul experimentului în procesul creativ, iar rateurile sunt o parte importantă a lui.

De foarte multe ori când intră într-o galerie de artă contemporană, publicul se confruntă cu celebra întrebare este asta artă?; De ce crezi că arta de azi este o provocare pentru privitor?
Eu cred că această raportare a publicului la arta actuală nu este specifică doar zilelor noastre, cred că arta a fost întotdeauna un fenomen elitist, iar de multe ori frizează snobismul.
Aici este una din marile provocări ale unui artist: să treci de aceasta barieră, arta ta să transmită publicului fără a-i face acestuia concesii legate de gust.

Esti lector universitar dr. la Facultatea de Arte Plastice din cadrul UNArte. Care ar fi particularitățile Școlii de la București? Se poate oare vorbi despre Școala de la București? (Prin ce se diferențiază de Cluj, Iași și Timișoara?)
Cred ca în momentul de față nu mai putem vorbi de o școală în sensul tradițional al termenului. Dar dacă se poate vorbi de o Școala de Pictură de la București, ea se remarcă prin diversitate. Diversitatea opțiunilor pedagogice care generează diversitate în opțiunile stilistice ale studenților și absolvenților noștri.

La ce proiecte lucrezi acum și ce planuri de viitor ai?
În practica mea artistică sondarea mitologiilor personale și autoreferențialitatea sunt procedee destul de curente. În acest moment și in viitorul apropiat încerc să gestionez o nouă provocare: noua postură de artist-tată: la aproape un an după ce s-a născut, mi-am făcut curaj să îl pictez și desenez pe Mircea, băiatul nostru. Iar planurile de viitor țintesc spre o nouă expoziție personală, spre coagularea unei noi serii de lucrări.