Alexandra-Maria Rigler: “Rolul Centrului de Proiecte în constelația Timișoara 2023 este unul extins”

Alexandra-Maria Rigler este directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituția finanțatoare, delegată să se ocupe de programul cultural Timișoara 2023. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara (FAUT), unde a studiat arhitectura. A continuat studiile la Escuela Técnica Superior de Arquitectura de la Universidad de Sevilla, Spania. Pe parcurs, s-a specializat în management și antreprenoriat, fiind impicată în numeroase proiecte din sectorul cultural și creativ, precum Anuala sau Bienala Timișoreană de Arhitectură Beta.


Ai studiat arhitectura în țară și în străinătate, însă urmărind parcursul tău profesional reiese un interes crescut pentru management și producție culturală. Ce anume te-a stimulat în această direcție?

Arhitectura e un act de cultură de interes public, cu implicații sociale, ecologice, economice etc., drept pentru care profesia de arhitect se poate manifesta divers. Un arhitect ar trebui să deprindă, prin formarea sa de bază, un set extins de competențe și valori care să îl ajute să rezolve probleme, să coordoneze proiecte și își asume responsabilitea pe mai multe paliere.
Încă din facultate am fost mai degrabă interesată de modul în care oamenii înțeleg și apreciază mediul construit și mai puțin de practica în sens „tradițional” (arhitectul care proiectează), iar acest interes m-a adus în echipe și proiecte precum Anuala și mai apoi Bienala Timișoreană de Arhitectură Beta, a cărei coordonatoare am devenit pentru cea de-a treia ediție din 2020, în comitetul de experți al Premiului European pentru Spațiul Public Urban, în cadrul platformei de colaborare F O R, precum și în diverse ONG-uri (ÎN COMUNITATE, MOJAR, De-a Arhitectura, FABER).
Gradual, m-am specializat în management și producție culturală și am inițiat, coordonat și colaborat în numeroase proiecte din sectorul cultural și creativ.

Timișoara celebrează anul acesta deținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii prin numeroase expoziții de artă, conferințe culturale, piese de teatru, concerte, filme, festivaluri și spectacole. Ești directorul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituția finanțatoare, delegată să se ocupe de programul cultural Timișoara 2023. Care a fost contextul în care ai preluat această funcție și cum ai descrie întreaga experiență?

Ocup această poziție în urma unui concurs public, la care am participat în primăvara anului 2021, cu gândul că această instituție poate avea un impact semnificativ la nivelul sectorului cultural, prin atribuțiile și modul de funcționare imaginat de actuala administrație.
Rolul Centrului de Proiecte în constelația Timișoara 2023 este unul extins. Pentru început, suntem principala autoritate finanțatoare a programului cultural, derulând programe de finanțare cu sume de la bugetul local al Municipiului Timișoara și de la bugetul de stat.

De ademenea, găzduim Echipa Curatorială Timișoara 2023 – colectivul responsabil de coerența artistică și coordonarea strategică a programului cultural. Suntem responsabili și de relația cu Comisia Europeană și de monitorizarea și evaluarea impactului acestui program. În plus, organizăm evenimentele cu rol de reprezentare precum evenimentele de deschidere și închidere simbolică a programului cultural Timișoara 2023. În fine, coordonăm componenta Power Station a programului Timișoara 2023, componentă dedicată creșterii capacității sectorului cultural. Toate acestea, în plus față de activitatea obișnuită a Centrului de Proiecte, care, pe lângă acordarea de finanțări din bugetul local, înseamnă punerea în valoarea a infrastructurii culturale, mai exact facilităm accesul la spații și echipamente, administrăm și programăm două dintre fostele cinematografe, pe care le-am reintegrat în circuitul cultural.

Programul cultural propus a susținut, în egală măsură, operatorii culturali debutanți, cât și pe cei cu vechime în implemnatarea proiectelor culturale. Totodată, ați pus la dispoziția operatorilor culturali o serie de spații expoziționale și ați creat burse de creație și rezidențe artistice adresate direct artiștilor și jurnaliștilor culturali. Ați urmărit să vă poziționati, în primul rând, ca parteneri în relația cu aceștia, încurajând dialogul, comunicarea, transparența. Cum ai descrie relația cu operatorii culturali și artiștii care au accesat fondurile nerambursabile?

Îți mulțumesc pentru întrebare. Nu pot decât să reiau ceea ce ai punctat mai sus, bucurându-mă de faptul că și din exterior, cel puțin dinspre tine, se vede că încurajăm dialogul, comunicarea și transparența. Înțelegând complexitatea sectorului cultural, ne-am străduit să formulăm programe relavante, conectate la nevoile și potențialul profesioniștilor din sectorul cultural, cu o misiune publică.

Oamenii din echipă sunt extrem de importanți pentru bunul mers al proiectului, indiferent de domeniu. După ce criterii te ghidezi, în general, în alegerea oamenilor cu care lucrezi?

Echipa extinsă a Centrului se compune în prezent din 29 de angajați, fiecare ajungând în echipă pe bază de concurs, Centrul fiind instituție publică. Li s-au alăturat 9 membri în consiliul de coordonare – membri cu mandat pe perioadă determinată, în contextul Timișoara 2023, dintre care și membrii Echipei Curatoriale Timișoara 2023, selectați în urma unui concurs internațional și alți colaboratori externi, care contribuie punctual la implementarea unor componente și procese. Am ajuns să lucrăm împreună dintr-o suită de motive – de la oportunitatea unui context care a setat premise de implicare și schimbare în bine, la prezența unora dintre noi care a atras încrederea altora de a se alătura echipei. În situația noastră, dincolo de criteriile ce țin de partea profesională, poate cea mai importantă e reziliența.

Responsabilitatea pe care o implică poziția deținută în cadrul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara este uriașă. Cum ai reușit să îți menții calmul, motivația, optimismul și să gestionezi situațiile tensionate generate de coordonarea și implementarea programului cultural Timișoara 2023?

Nu suntem supereroi, facem ce știm și putem mai bine. Într-un proiect cu o asemenea miză și presiune, toate oscilează – și cred că este normal să se întâmple asta. Când motivația e mai jos, echilibrăm pe partea de responsabilitate (față de colegi, cetățeni, operatori culturali etc). Situațiile tensionate se amplifică în perioadele de oboseală acumulată și cu greu le evităm. Ce am reușit până acum e să consumăm mai degrabă intens și scurt, decât pe perioadă lungă diverse situații problematice. Te încarci de la lucrurile care funcționează și evenimentele culturale la care participi.

Publicul este destinatarul principal al evenimentelor culturale organizate. Cum au fost primite proiectele desfășurate în cadrul programului cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” de publicul larg? La ce tip de eveniment a fost mai receptiv?

Așa e, publicul este și ar trebui să fie destinatarul principal. Ceea ce e extraodinar la acest proiect e diversitatea de formate și categorii de public adresate – momente cu mulțimi împărtășite împreună, proiecte care adresează comunități mai puțin vizibile, evenimente de care te împiedici la tine în cartier, în mijloacele de transport în comun, în piața de legume sau de vechituri, activități care țintesc categorii de public extrem de specifice, proiecte intergeneraționale ș.a.m.d. Ne-am îmbogățit cu toții, împreună, în grupuri mai mici sau mai mari, de evenimente care ne oferă diverse perspective din care să învățăm unii de la ații, să fim mai toleranți, mai incluzivi, mai bogați în trăiri și înțelesuri.

2023 este cu siguranță un an cultural efervescent pentru Timișoara. Cum crezi că va arată anul 2024 pentru oraș? Care vor fi efectele pe plan local, dar național?

2023 a fost, pe alocuri, prea intens. 2024 mă aștept să fie un an mai așezat, dar consistent. Sunt atât de multe rotițe puse în mișcare. Unele vor funcționa ca unse și pe mai departe, iar altele vor avea nevoie de mentenanță. După ce ne-am demonstrat ce putem și lumina reflectoarelor nu va mai fi atât de puternică, sper tare mult să construim pe exercițiul dialogului din acești ani și să venim mai des și mai mulți împreună pentru a face lucrurile de acum înainte.

Au mai rămas două luni până la închiderea programului cultural Timișoara 2023. Privind retrospectiv care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o?

N-aș putea să scot în față o lecție. Am învățat foarte multe, toți cei care am contribuit la proiectul Timișoara 2023. Poate una dintre cele mai importante lecții învățate e că nu există prea mult atunci când vine vorba de recunoștință și mulțumire și că ar trebui verbalizate mult mai des, mai ales în echipa din care faci parte. Tocmai pentru că procesăm mai greu răutățile și critica adresată neconstructiv, e nevoie să echilibrăm prin mulțumire și recunoștință.

Ce planuri de viitor ai și cum vizualizezi parcursul tău profesional în următorii ani? Există ceva ce ți-ar plăcea să experimentezi?

Anul 2023 ne-a „înghițit” cu mult înainte de a începe și ne va mai ține la fel de ocupați cel puțin până la finalul lui 2024. Pe termen scurt, mă voi strădui să echilibrez pe zona personală și socială, pe care le-am neglijat cu desăvârșire. După acest maraton știu că mai pot alerga altul, dar dacă mă întrebi acum, în noiembrie 2023, nu știu dacă mai vreau. Voi negocia cu mine în primăvară și voi vedea ce răspunsuri am atunci.

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

Credit cover photo: Bianca Azap

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei