Empower Artists a stat de vorba cu Beatrice Arzoiu. Beatrice s-a născut în 1999 la Târgoviște. Este o artistă autodidactă. În pandemie a început să facă colaje pe care le-a expus în social media. În scurt timp s-a conturat o comunitate de peste 27.000 de followeri care îi urmărește și apreciază creațiile. Lucrările îi cuprind propriile învățături de viață, fiind mai mult decât o simplă exprimare vizuală. A avut o expoziție solo la Anticariat Unu, precum și într-o casă aflată pe strada Paris din București. În prezent locuiește și lucrează în București.

Care a fost momentul care a marcat începutul creației tale?

Am început să fac colaje acum doi ani într-un mod foarte spontan, după ce am fost la Târgoviște, orașul în care am făcut liceul. Acolo am găsit un album foto cu imagini ale muzeelor din Târgoviște, pe care le-am rupt și le-am așezat pe o hârtie albă. De atunci, în fiecare zi, timp de câteva luni, exersam această formă artistică încontinuu, până ce a început totul să fie ca pe pilot automat, îmbinările venindu-mi de la sine. Timp de o bună perioadă nu am lipit colajele pe care le făceam, ci doar am explorat până ce am simțit că mi-am creat un stil personal de exprimare.

Cum îți dai seama că o lucrare este finalizată?

De multe ori simt că o lucrare este gata de dinainte să o încep. Având piesele foarte bine organizate și un text predefinit, lucrurile se mișcă natural. Recent, m-am apucat să fac o serie de lucrări mai ample, iar realizarea acestora poate dura chiar și săptămâni întregi. Mă regăsesc privindu-le și simțind că nu îmi inspiră încă ceea ce ar trebui să îmi inspire.
Nu pentru toate lucrările există aceeași rețetă: durează foarte mult până ce înțeleg eu însămi sensul fiecăreia. De abia după ce simt că acesta îmi este clar pot realiza creația.

Pe ce pui accentul în lucrările tale? Ce temă abordezi frecvent?

Pentru mine ajunge să fie de multe ori imaginea mai importantă, însă simt că textul pe care îl încorporez în lucrare o eclipsează. Prin ceea ce fac încerc să descopăr lumea într-o manieră profundă, pentru că se pare că nu am înțeles-o încă îndeajuns.
Tema pe care îmi place să o abordez este viața, cu toate „gropile” ei. Îmi place să surprind detalii din viața mea, dar și din toată viața. În lucrările mai recente încerc să îmi dau seama de înțelesuri, de lume, de legăturile dintre oameni, dar mai ales de noțiunea de păcat. Din cauza abordării greșite a religiei, păcatul a devenit un concept tratat cu superficialitate, nefiind înțeles în esența lui. Păcatul este ceva adevărat și înseamnă să faci ceva ce nu îți aduce niciun beneficiu nici ție, nici lumii întregi. Îl percep ca pe o angoasă.

Ce artist simți că îți influențează creația?

Când eram în clasa a VII-a, am făcut pentru întâia oară cunoștință cu romancierul Carol Ardeleanu, când am citit „Viață de câine”, ultima sa operă (pe care am terminat-o în doar două zile). După acea lectură parcă am intrat într-un soi de transă, m-a marcat atât de tare încât o recitesc până în ziua de azi.
Datorită lui folosesc în multe dintre lucrările mele „î”, acolo unde în mod normal s-ar scrie cu „â”. Prin acest artificiu încerc să aduc un omagiu scrierilor sale, de parcă aș vorbi pe limba lui. Carol Ardeleanu era un personaj interbelic, iar scrierile sale conțin o limbă română mai veche, specifică acelei vremi.

De la ce pleacă ideile tale? Ce te inspiră să creezi?

Simplul gând că trebuie să creez mă împinge să fac asta. Consider că este treaba pe care o am eu de făcut pe Pământ și prin urmare trebuie îndeplinită.
Privind inspirația, pentru aceasta ies în lume, trăiesc niște experiențe, iar apoi ele încep să prindă proporții în mintea mea.

Ai nevoie de o anumită stare pentru a putea începe să creezi?

De multe ori ajung să cred că am nevoie de o anumită stare, însă reușesc să mă surprind și pe mine însămi. Simt că am nevoie de o stare de clar, de bine, dar câteodată pot lucra chiar și atunci când trec prin stări de spirit oribile.
Credeam că procesul creativ ține de voință, însă am avut momente în care aceasta nu a contat deloc. Consider că sunt programată să creez, iar în final această activitate nu ține de nicio stare.

De care moment din parcursul tău artistic ești cea mai mândră?

La un moment dat am lucrat la un anticariat aflat în centrul Bucureștiului. Acolo, am avut șansa de a organiza singură vitrina și de a pune în ea câteva dintre lucrările mele. În final, am reușit să o fac să arate exact așa cum îmi imaginasem, iar această realizare mi-a oferit un sentiment de liniște deplină. Consider că a fost unul dintre momentele în care am simțit acea încântare sinceră în legătură cu ceea ce am reușit să realizez.
Un alt moment de satisfacție l-am avut când mi-am vândut primele lucrări și am observat că lumea începe să mă recunoască pentru ceea ce fac. Simt o bucurie adevărată atunci când văd că oamenii vor ceea ce fac eu, parcă nu îmi vine să cred.

Ce semnifică ceea ce faci tu pentru tine?

Reprezintă ceea ce știu eu să fac cel mai bine. Este îndeletnicirea mea pe Pământ. Îmi pun tot sufletul în lucrările pe care le fac, mă „despoi” complet.
Este ceva ce respect: odată ce am terminat o lucrare, simt că nu mai este a mea, ci devine o învățătură ce trebuie respectată. Când privesc către o lucrare și realizez că nu am respectat ceea ce am enunțat în aceasta, simt rușine față de ea și de cuvintele pe care le poartă.

Ce planuri ai pentru viitor?

Îmi propun să am mai multă grijă de mine. Acest fapt se va vedea și în creația mea, pentru că totul va fi mult mai organizat.
Vreau, de asemenea, să realizez câteva manifeste sociale. Îmi doresc să mă surprind pe mine în ele și să urmăresc dacă oamenii vor înțelege esența lor.
Mi-ar plăcea să mă afirm și pe scena artistică internațională cu noua mea serie de lucrări fără text. Cu toate acestea, nu vreau să mă stabilesc în afara României. Îmi place prea mult energia din țara noastră, mai ales cea din mediul rural. Mă atrage și arta românească, întrucât simt că are o profunzime deosebită.

Ce consideri că te-a ajutat cel mai mult în evoluția ta artistică?

Constanța lucrurilor și faptul că îmi asum un rol în lume, pe care simt că trebuie să îl respect.
De asemenea, m-a ajutat și potrivirea lucrurilor. S-a făcut să muncesc la un anticariat de unde îmi procuram materialele de lucru. Totul a mers așa cum a trebuit și când a trebuit.