Până pe 6 septembrie 2026, galeriile de artă Jecza și Himera prezintă la Timișoara cea de-a patra ediție a Summer Show-ului, Almost Already Tomorrow, un proiect dedicat noilor generații de artiști contemporani, curatoriat de Norbert Filep.
Expoziția reunește 23 de artiști emergenți, selectați în urma unui open call care a generat peste 300 de aplicații din întreaga țară, continuând preocuparea celor două spații pentru descoperirea și susținerea practicilor artistice contemporane aflate la început de parcurs.
Conceptul curatorial pornește de la modul în care percepem timpul într-o lume aflată într-o continuă accelerare. Prezentul devine trecut chiar în momentul în care este conștientizat, iar viitorul pare să fi început deja. În acest context, expoziția urmărește relațiile dintre artiști ai aceleiași generații și felul în care aceștia răspund transformărilor unei realități aflate într-o permanentă schimbare.
Așa cum subliniază Norbert Filep în textul curatorial, „Almost Already Tomorrow reflectă această natură a timpului aflat în continuă curgere — care va urma să vină și care, în esență, s-a scurs deja în momentul conștientizării”. Spațiul dintre ceea ce a fost și ceea ce urmează să fie devine astfel un teritoriu al reflecției și al curiozității, în care prezentul apare și dispare în ritmul vieții cotidiene.
Expoziția poate fi vizitată la Jecza Gallery (Calea Martirilor 51/52), de joi până sâmbătă, între orele 11:00–19:00, iar la Himera (ISHO U1), marți, joi și sâmbătă, pe bază de programare. La Jecza Gallery sunt organizate, în fiecare sâmbătă, de la ora 16:00, tururi ghidate de grup susținute de echipa de mediere a galeriei, oferind publicului posibilitatea de a parcurge expoziția printr-un dialog despre relațiile dintre lucrări și direcțiile conceptuale ale proiectului.
Artiștii participanți sunt: Bamby Tony, Borcuți Alexandru Stelian, Ciobanu Claudiu, Coman Sebastiana, Coarnă Ramona, Gora Dimitrie, Guzu Dana, Hâncu Andrei, Hrițuleac Iasmina, Iakab-Chirca Ștefania, Ioniță Andreea, Isailă Dan, Lupu Ana, Neciu Andrei, Oniciuc Lavinia, Păcurar Matei, Samoilă Andreea, Savin Roxana, Sîrbu Alecsandra, Soloszi Ana Maria, Țintea Anca, Tudose Oana și Waldorf Elena.
















