Fundația Bog’Art invită publicul joi, 9 iulie 2026, de la ora 19:00, la vernisajul expoziției finaliștilor NEW WAVE ART PRIZE, un proiect dedicat susținerii noii generații de artiști contemporani din România, găzduit de Sandwich Neurohope (Str. Pechea nr. 13, etajul 5, București).
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 iulie – 30 august 2026 și reunește lucrările celor opt artiști selectați în urma competiției: Alexia Besnă, Ana Huțanu, Carla David, Dana Guzu, Daria Sălăjeanu, Radu Gheorghe, Rebeca Ionescu și Rebeca Ulici.
Ajuns la cea de-a doua ediție, NEW WAVE ART PRIZE s-a adresat studenților aflați în ultimii ani de licență și master ai universităților de profil din întreaga țară. Dintr-un total de 55 de aplicații, un juriu alcătuit din Lorena Breaza, Bogdan Doicescu, Mihnea Mircan, Daniela Palimariu, Ștefan Sava și Catinca Tabacaru a selectat opt finaliști, fiecare beneficiind de fonduri de producție pentru realizarea lucrărilor prezentate în expoziție.
Prin această inițiativă, Fundația Bog’Art își reafirmă angajamentul de a sprijini artiștii emergenți și de a contribui la dezvoltarea scenei de artă contemporană din România.
Tema ediției din acest an îi provoacă pe participanți să reflecteze asupra relației dintre om, tehnologie și procesul artistic, pornind de la întrebări fundamentale: Cum ne construim identitatea într-o lume în care granița dintre real și virtual devine tot mai difuză? Cum se transformă procesul de creație al artistului? Este inteligența artificială un simplu instrument sau un partener creativ? Poate tehnologia să înțeleagă emoția sau doar să o simuleze?
În cadrul vernisajului din 9 iulie, juriul va desemna și cei trei câștigători ai NEW WAVE ART PRIZE 2026, fiecare urmând să primească un premiu în valoare de 2.000 de euro.
Expoziția finaliștilor oferă publicului ocazia de a descoperi direcțiile de cercetare și expresie ale unei noi generații de artiști români, preocupați de impactul transformărilor tehnologice asupra identității, creativității și experienței umane.