La Salonul de proiecte din București se va deschide joi, 25 iunie 2026, expoziția de grup „Negativul unei lumi”. Proiectul reunește lucrări și contribuții semnate de Mona Vătămanu & Florin Tudor, RIWAQ – Centre for Architectural Conservation, Space Black, Chlorys, Atelier Ad-Hoc (Maria Daria Oancea & George Marinescu) și Ovidiu Țichindeleanu, fiind curatoriat de Corina Oprea și susținut de cercetarea realizată de Ana-Maria Ștefan. Expoziția propune o reflecție asupra modului în care imaginea, memoria și spațiul pot fi citite „în negativ”, ca strat de interpretare al lumii contemporane.
„Un negativ fotografic nu este nici imaginea, nici absența ei. Este o suprafață pe care lumina lasă o amprentă, păstrând urme care nu sunt încă pe deplin vizibile. Zgârieturile, întreruperile, supraexpunerile și inversările devin parte a imaginii înseși. Ceea ce se conturează nu este o imagine completă, ci un câmp de relații prin care istoria apare fragmentar.
Negativul unei lumi urmărește amprentele din artă și arhitectură ca forme de rezistență: ceea ce rămâne după ruptură, ceea ce persistă în ciuda ștergerii și ceea ce poate încă să apară din fragmente. Reunind lucrări nou comisionate, istorii arhitecturale, lucrări sonore și materiale de arhivă, expoziția urmărește conexiunile dintre România, Sudan și Palestina prin intermediul postexistențelor lor materiale. Oscilând între reflecții artistice asupra picturilor avariate în timpul Revoluției Române din decembrie 1989, istoria clădirii Adunării Naționale din Khartoum proiectată de arhitectul român Cezar Lăzărescu și arhive marcate în egală măsură de absență și de conservare, expoziția explorează felul în care memoria este purtată, contestată și reconstruită. Dispozitivul expozițional se dezvoltă ca o propunere materială, inspirată de limbajul construcției, al schelelor, textilelor și cofrajului, pentru a crea un spațiu care este simultan arhivă, parlament și loc de întâlnire — o agora în care urmele trecutului intră în dialog cu prezentul.
Într-o serie nou comisionată de douăsprezece fotografii, Mona Vătămanu și Florin Tudor reflectează asupra operei de artă ca act de rezistență prin imagini ale unor picturi din colecția Muzeului Național de Artă al României care au fost lovite de gloanțe în timpul Revoluției Române din decembrie 1989. Ecou al ideii formulate de Gilles Deleuze despre o „afinitate fundamentală” între artă și rezistență, seria urmărește atât urmele violenței, cât și procesele de conservare și restaurare care au făcut posibilă supraviețuirea acestor lucrări. La mai bine de trei decenii de la evenimente, aproximativ 85 la suta dintre picturile afectate au fost restaurate, în timp ce altele continuă să poarte cicatrici vizibile. Situate între traumă și reparare, fotografiile dezvăluie patrimoniul cultural ca spațiu în care violența și restaurarea rămân înscrise material.
Aceste istorii intră în dialog cu arhivele și cercetările RIWAQ – Centre for Architectural Conservation, a cărui activitate din ultimele trei decenii a documentat, restaurat și activat patrimoniul arhitectural palestinian. Prezentată pentru prima dată într-un context expozițional, arhiva RIWAQ se desfășoară prin constelații geografice, cronologice și materiale, urmărind transformările modului în care patrimoniul a fost înțeles în Palestina din anii 1980 până în prezent.
Alături de aceste materiale, o selecție de șase broderii palestiniene din colecția Muzeului Național de Istorie indică broderia ca depozitar viu al memoriei, cunoașterii și apartenenței. Asemenea arhitecturii, tatreez-ul codifică istorii locale, geografii și forme comunitare de transmitere. Motivele cusute în țesătură funcționează ca hărți culturale care continuă să susțină identitatea și reziliența palestiniană în contexte de strămutare, ocupație și diaspora.
Contribuția Space Black urmărește legăturile sociale și culturale, adesea trecute cu vederea, care au apărut în cadrul relației istorice dintre Sudan și România, concentrându-se asupra schimburilor care s-au desfășurat dincolo de acordurile diplomatice și de documentele oficiale. Pornind de la cercetare de arhivă, mărturii personale, fotografii și materiale colectate în cadrul unui atelier, instalația reunește fragmente ale unei arhive dispersate care documentează experiențe de migrație, educație, prietenie și solidaritate de-a lungul generațiilor. Textilele și elementele domestice plasează aceste materiale într-un spațiu al întâlnirii, evidențiind forme de cunoaștere păstrate prin colecții de familie și memoria comunitară.
Extinzând aceste investigații prin sunet, Mihaela Vasiliu (Chlorys) dezvoltă o dimensiune sonoră a expoziției compusă din înregistrări de teren, fragmente de arhivă și urme sonore culese în jurul unor clădiri proiectate de Cezar Lăzărescu, printre care Sala Omnia, Aeroportul București și litoralul Mării Negre. Sunetul devine un mediu prin care istorii arhitecturale, memorii și imaginaruri politice continuă să reverbereze.
O serie de propoziții formulate de filosoful Ovidiu Țichindeleanu oferă un cadru pentru abordarea condițiilor istorice, politice și epistemice care au modelat relațiile dintre România, Sudan și Palestina în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Prin documente de arhivă, corespondență diplomatică, publicații și transcrieri, cercetarea sa urmărește o constelație de schimburi politice, economice și culturale care au apărut în contextul mai larg al decolonizării și solidarității internaționale, într-un moment în care erau imaginate modele alternative de cooperare între Africa, Orientul Mijlociu și Europa de Est. Citite împreună cu materialele de arhivă, aceste propoziții atrag atenția asupra categoriilor, presupunerilor și formelor de cunoaștere prin care asemenea relații au fost negociate și rememorate.
Negativul unei lumi propune o constelație de urme, ecouri și istorii neterminate care indică spre un muzeu al solidarității: un muzeu atent la reparare și la conexiunile fragile care continuă să modeleze prezentul.
Pentru această expoziție, Atelier Ad-Hoc dezvoltă cadrul spațial pornind de la practici de reutilizare, adaptare și construcție colectivă. Reunind referințe arhitecturale care rezonează între România și Sudan, structura rămâne intenționat deschisă, susținând înțelegerea muzeului ca spațiu de întâlnire, adunare și schimb.
Expoziția va fi activată în luna iulie de o sesiune specială a book club-ului organizat de colectivul interdisciplinar Nazra, dedicată literaturii sudaneze. Întâlnirea va fi însoțită de o degustare de preparate palestiniene, propunând un cadru de întâlnire care aduce împreună practici culturale, gesturi de ospitalitate și forme de solidaritate, extinzând astfel cadrul expoziției înspre experiențe colective de învățare, împărtășire și convivialitate.” (text curatorial)
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Club Control, Centrul Național al Dansului București, Electromureș.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 iunie – 16 august 2026.
