„Agir dans son lieu”. Expoziție colectivă la Galeria Anca Poterașu

Galeria Anca Poterașu, împreuna cu Asociația Română pentru Artă Contemporană (ARAC), prezintă Agir dans son lieu, o expoziție colectivă care aduce arta contemporană în dialog cu meșteșugurile tradiționale din Săcel, Maramureș.

Proiectul expozitional reunește artiști care au participat în rezidența ARAC din Săcel (2025)—printre care Morgane Denzler, Damien Rouxel, Delia Popa, Ioana Cîrlig, Andreea Medar și Ilie Mihali—alături de artiști și practicieni invitați, ale căror lucrări dialoghează cu cultura materială și tradițiile meșteșugărești locale. Sunt prezentate atât lucrări realizate în timpul rezidenței, cât și piese noi sau mai vechi, care reflectă fragilitatea practicilor de subzistență, interdependența dintre viața umană, animală și materială, precum și deciziile culturale, etice și ecologice care definesc peisajele rurale.

Agir dans son lieu este un demers curatorial pe termen lung, inițiat în 2016 de Julie Crenn, ce articulează cercetarea, rezidențele și expozițiile într-un cadru dedicat explorării relațiilor dintre artiști și mediile țărănești. Titlul, care se traduce prin „a acționa din propriul loc”, definește o practică ancorată în context, atentă la dimensiunile istorice, culturale și ecologice și deschisă către experiența directă a locului.

„De-a lungul istoriei artei occidentale, figurile țăranului și ale țărăncii au fost supuse unei esențializări care persistă în imaginarul colectiv. În acesta, reprezentarea pare neschimbată. Totuși, începând cu anii 1960, nu mai vorbim despre o lume țărănească, ci despre medii țărănești, la plural, locuite de actori care fac alegeri privind modul în care își practică meseria. Alegeri politice, militante, strategice și economice, care îi conduc pe două căi: cea a exploatării sau cea a reciprocității.
Prima consideră lumea vie drept o resursă pe termen scurt, destinată randamentului maxim; cea de-a doua, la fel de rațională pe cât este de rezonabilă, aplică o abordare sustenabilă a lumii vii. Prima conduce la o agricultură fără fermier, o agricultură desprinsă de sol; a doua la o reconectare fizică, etică și politică cu propriul mediu. «O agricultură fără fermier nu este doar problema deșertificării satului; este și dispariția unei profesii și, odată cu aceasta, a corpului de cunoștințe și savoir-faire care au fundamentat legătura esențială cu lumea vie pe care țăranii și fermierii au păstrat-o timp de milenii în numele societății.» Astfel, de la fermier la țăran, profesiile nu sunt aceleași, nici relația cu timpul și cu pământul.” (Fragment din textul curatorial)

Proiectul Rezidenta artistica Săcel (2025) a fost cofinanțat de Ministerul Culturii.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei