Autoare: Ana-Maria Gaga

În fiecare an, în decembrie, pentru a comemora și celebra ziua națională a României, sunt inaugurate diverse evenimente culturale care să ne amintească, și totodată să demonstreze că avem de ce să fim mândri că suntem  români. Mândria de a aparține națiunii ne este amintită în majoritatea cazurilor prin modele standardizate de românitate (aparent obiective), cetățeni prestigioși, și valoarea simbolurilor naționale cu pretenții unificatoare, precum drapelul expus și fluturat al țării.
În această perioadă în care cetățenii sunt îndemnați să celebreze și să impersoneze exemple referitoare la ce înseamnă să fii român, exemple ale „românității”, expoziția „Rana, Golul și Angoasa”, organizată în cadrul proiectului cultural „Roșu, Galben și Albastru?”, propune o viziune reflexivă și critică, mai degrabă decât apreciativă, la adresa națiunii, chestionând reprezentarea acesteia în loc de a se conforma narațiunilor dominante.

Expoziția vernisată pe 12 decembrie la Calciu Space (galerie ce face parte din colectivul artistic Atelierele Scânteia) confruntă publicul cu realitățile actuale ale locuirii în România. Lucrările artiștilor expuși prezintă problematica națională prin vizibilizarea unor poziții mai puțin prezente sau acceptate, uneori marginalizate, dar care ne sunt totuși mai familiare decât străine, și nu reprezintă cu totul un „celălalt”.

„Rana, Golul și Angoasa”, titlul expoziției, face apel la motivul principal activat de aceasta, tricolorul: roșu, galben și albastru — care, pe măsură ce apare și reapare, este reinterpretat și nuanțat, atât de perspectivele artiștilor, cât și de cele ale vizitatorilor. În spațiul critic creat de expoziție, marginalizarea individului devine o realitate colectivă, iar culorile steagului, resemnificate și trecute prin propriul filtru, devin elemente de reflecție asupra pluralității identitare.

Beneficiind de un colectiv artistic divers și cu background-uri divers, artiștii expuși — Andrei Arion, Covrig, Dimitrie Gora, Lea Rasovszky, Mircea Topoleanu, Vitaly Yankovy și Munir Zeeshan — au abordat tematica apartenenței din perspective multiple (uneori cu tente autobiografice) care să ne provoace să regândim felul în care ne raportăm la conceptul de națiune și ce mai exact ne revocă sau constituie dreptul de a aparține acesteia. Lucrările, care se folosesc de medii și tehnici vizuale numeroase, transmit poziții vulnerabile și fragile în care, realizăm, se află mai mulți dintre noi decât tindem să credem. Prima lucrare, ce întâmpină privitorul la intrarea în expoziție, dă deja tonul „decodării” simbolic-afective a steagului. Instalația video ce îi aparține artistului de origine ucraineană Vitaly Yankovy, recontextualizează nefamiliarul prin familiar pornind de la paralela simplă dar eficientă dintre steagul României și cel al Ucrainei. Paralelă ce dezvăluie similitudinea dintre cele două drapeluri: în imagine, un cadru ce surprinde diferite instanțe ale steagului României (amplasat în diferite contexte oficiale), când obscurează și când dezvăluie culoarea roșie a steagului națiunii căruia artistul încearcă acum să îi „aparțină”. Jocul dintre focus și out of focus dezvăluie un loc de hibridizare a simbolurilor naționale care păreau înainte atât de clare și stabile.

Elemente comune nu se regăsesc însă doar în simbolistica cromatică, ci și în limbaj. În seara vernisajului, spațiul a fost activat și de un act de performance al artistului ucrainean. Continuând discursul expoziției și ducând mai departe elemente de familiaritate, în cadrul performance-ului, vizitatorii au fost îndemnați să poarte o conversație limitându-se la o listă de 100 de cuvinte pregătite de artist: cuvinte omonime sau care coincid în română și ucraineană. Astfel, publicul a fost invitat la un dialog care să surprindă poziția unui imigrant nefamiliar încă cu limba noii țări. Dialogul fiind pe de o parte limitat și restrâns, dar reprezentând în același timp și un scenariu creativ și ideal de comunicare. În mod ideal, majoritatea propozițiilor și discuțiilor inițiate de vizitatori s-au transformat în comentarii politice și sociale în mare parte autoironice. Poate că, suspendând hegemoniile politice demodate care ne segregă, așa cum am experimentat prin performance, putem să construim spații noi și creative de coabitare și înțelegere.

Lucrarea lui Dimitrie Gora, un panou de lemn gravat ce amintește de o plăcuță comemorativă amplasată pe un monument, comentează de asemenea barierele impuse de limbaj și comunicare, și excluderea pe care o suferă anumite grupuri din cauza acestora. Comentariile xenofobe pot fi simțite bineînțeles chiar și de nativi, atunci când nu se încadrează în tiparul cetățeanului canonic. În „Țara mea are semnal slab”, artistul atrage atenția asupra lipsei de vizibilitate în România a persoanelor cu deficiențe de auz, precum și excluderea lor din anumite activități sociale, expunând poziția defavorizată în care se află în propria țară.

Alte lucrări, cum ar fi fotografiile muncitorilor imigranți și tapiseria lui Covrig — „Will I ever learn?”, arată dorința, dar și dificultatea de a încerca să te potrivești și integrezi acolo unde te afli, dar nu te încadrezi. Tapiseria, colorată într-un degrade care împrumută culorile steagului, este inscripționată cu un citat pozitiv care amintește de postări motivaționale — „Once I learn how to do it i’ll do it perfectly” — însă, în acest caz, aparenta pozitivitate naivă se citește mai degrabă ca un comentariu critic și real la eforturile de a „învăța” să faci parte dintr-o comunitate.

Prin instalația sa, alți artiști precum Lea Rasovszky și-au exprimat, pe lângă protestele și încercările, și deziluziile și dificultatea de a te împacă cu România. Dificultatea de a „da roade” într-un pământ cu care ți-e greu să te identifici, chiar dacă teoretic îndeplinești anumite criterii și îi „aparții”. „Nu mai simt fiorul, asta e problema”, tratează printr-o estetică caricaturizantă și tragicomică (bittersweet) sentimentele disprețuitoare pe care le simțim mulți dintre noi față de incertitudinea și lipsa de posibilități care ne fac să renegăm și percepem acest pământ metaforic drept „bolnav” și murdar.

Pe lângă lucrările expuse, un catalog ce poate fi consultat în expoziție (și care urmează să fie publicat în curând) completează expunerea, suplimentând cu alte lucrări de artă, dar și texte critice despre fenomenele politice contemporane care ne acaparează atenția și ne îngrijorează, cum ar fi idealurile „suveraniste” (mai puțin „autohtone” decât pretind a părea).

Expoziția ne lasă așadar cu întrebarea – roșu, galben și albastru? Ce reprezintă culorile drapelului? Cum definim apartenența? Încercăm să aparținem? Pentru cine are rost? Poate că la multe dintre întrebări răspundem dintr-o poziție privilegiată de care nu suntem de multe ori conștienți.

Totuși, expoziția ne lasă cu câteva puncte de pornire în meditația asupra naționalismului și ne dă de înțeles că poziția noastră poate influența și redefini simbolurile și discursurile naționale, care sunt mai artificiale, fluide, și subiective decât par.

Cover photo: Imagine de ansamblu a expoziției „Rana, Golul și Angoasa”. Fotografie realizată de Adrian Maniu și editată de Mario Orlando.