Într-o perioadă în care arta textilă își revendică tot mai ferm locul în discursul contemporan, practica Tinei Chiriță devine un exemplu convingător al modului în care materialul poate fi purtător de sens, memorie și emoție. Artistă și designer din Cluj-Napoca, Tina Chiriță explorează universul textil nu doar ca domeniu estetic, ci ca spațiu de reflecție asupra relației dintre om, materie și percepție. Pentru ea, fibra, textura și culoarea nu sunt simple mijloace plastice, ci elemente ale unui limbaj viu, capabil să construiască narațiuni vizuale și tactile cu profunzime conceptuală.
Argumentul central al demersului ei artistic rezidă în convingerea că materialul textil are o expresivitate proprie, una care transcende funcționalul și ornamentalul. Prin combinarea tehnicilor tradiționale cu abordări experimentale, Tina Chiriță reușește să transforme procesul de creație într-o formă de introspecție – o mediere între gest, suprafață și sens. Practica ei devine astfel un dialog între fragil și durabil, între prezență și absență, între privitor și obiectul care îl invită la o experiență senzorială și emoțională.
Într-un context artistic în care interacțiunea dintre materialitate și percepție este tot mai relevantă, Tina Chiriță propune o viziune în care textilele nu mai sunt simple suporturi, ci medii de gândire și simțire. Prin lucrările sale – expuse atât în România, cât și pe scene internaționale – artista redefinește limitele artei textile și readuce în atenție o întrebare esențială: cum poate materialul, în fragilitatea lui, să devină un canal de comunicare autentic între artist și privitor?

Ada Muntean: Cum a început relația ta cu materialele textile și ce rol a avut formarea ta la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în conturarea direcției tale artistice?

Tina Chiriță: Textilele au făcut mereu parte din viața mea. Mama mea lucra în confecții și țesea acasă lavete din resturi de materiale — îmi amintesc cum mă implica și pe mine, fără să-mi dau seama atunci cât de mult avea să mă influențeze această apropiere de material. Am început însă să folosesc textilele ca mijloc de expresie abia în timpul licenței, când am descoperit că mă atrage mai mult expresivitatea materialului decât forma vestimentară. A urmat masterul în Design textil, unde am avut libertatea de a experimenta și de a învăța să comunic prin material, tehnică și gest. Formarea mea la UAD a fost esențială — am avut profesori care m-au încurajat să explorez și să-mi definesc propriul limbaj vizual. Mai târziu, odată cu activitatea mea în cadrul universității, lucrul cu studenții mi-a oferit ocazia să-mi perfecționez tehnicile, dar și să descopăr constant noi perspective. Cred că acest dialog continuu între practică, cercetare și învățare este ceea ce mă definește și astăzi.

A.M.: Descrii procesul tău de lucru ca fiind „intuitiv”. Cum se articulează intuiția cu rigoarea tehnică în practica ta?

T.C.: Pentru mine, intuiția și rigoarea tehnică nu se exclud, ci se completează. Intuiția apare la început, când aleg materialul sau încep o intervenție fără un plan clar, lăsându-mă ghidată de reacțiile materialului. Apoi intervine rigoarea tehnică, care dă formă și coerență intuiției. 

A.M.: Ce rol are „gestul” în lucrările tale? Este mai degrabă o expresie spontană sau una controlată, deliberată?

T.C.: Gestul are un rol foarte important în lucrările mele, fiind un mod de a înregistra prezența, emoția și timpul petrecut cu materialul. Uneori este spontan, alteori devine deliberat, repetat, aproape ritualic. Cred că între cele două există un echilibru: gestul spontan aduce autenticitate, iar cel controlat dă sens și structură întregului proces.

A.M.: Ce înseamnă pentru tine ca o lucrare să “aibă corp”, dar totodată să creeze dorința de atingere din partea privitorului? Ce elemente vizuale sau tactile crezi că stimulează această interacțiune?

T.C.: Pentru mine, ca o lucrare să “aibă corp” înseamnă să fie prezentă și tangibilă în spațiu, să ocupe volum, să aibă o prezență fizică care să fie simțită chiar și înainte de a fi atinsă. Nu mă refer neapărat la corporalitatea umană sau la modul în care un textil se așază pe corp, ci mai degrabă la felul în care materialul, forma și textura lui pot influența percepția privitorului și relația acestuia cu spațiul. Recunosc că mă bazez pe faptul că materialele cu care lucrez au o legătură strânsă cu instinctul de a fi atinse – atingerea apare firesc, aproape intuitiv. Dorința de atingere se naște atât din sensibilitatea și fragilitatea materialului, cât și din faptul că atingerea este o formă fundamentală de cunoaștere. Privitorul este astfel invitat să descopere structura, textura și energia lucrării prin gestul tactil, transformând interacțiunea într-un dialog activ cu materialul și cu spațiul.

A.M.: În ce măsură mediul natural sau experiențele relaționate cu natura contribuie la structura și semnificația lucrărilor tale? 

T.C.: Mediul natural joacă un rol esențial în lucrările mele, iar adesea explorez stimulii naturali – aerul care pune materialele în mișcare, lumina care schimbă perspectivele sau umbrele care le transformă. În întreaga serie „INDIGO”, aceste elemente au transformat lucrarea într-un obiect interactiv. De asemenea, în cadrul instalației colective „FLUID” (prezentate în cadrul festivalului „Iarmaroc la Sat” – autori: Tina Chiriță, Bianca Balaban, Larisa Petcuț, Ema Măhălean – partener: IARMAROC.com), mișcarea aerului și interacțiunea cu natura au fost esențiale pentru modul în care publicul a perceput lucrările. Îmi doresc să continui această explorare, deoarece materialul textil are un potențial extraordinar de a relaționa cu fenomenele naturale și de a genera experiențe senzoriale complexe și intime.

A.M.: Vorbești adesea despre „expresivitatea materialelor textile”. Cum alegi materialele potrivite pentru o lucrare?

T.C.: Alegerea materialelor cu care lucrez este strâns legată de intenția mea artistică, însă materialele textile și cu expresie textilă reprezintă punctul central. Pe lângă asta, în lucrările mele tehnica devine mai mult decât execuție; ea devine un limbaj prin care materialul, gestul și conceptul comunică. 

A.M.: Cum explorezi  dimensiunea senzorială și emoțională a materialelor textile în relație cu procesul tău de lucru și, nu în ultimul rând, în interacțiunea cu privitorul?

T.C.: Cele mai mari provocări apar din relația mea cu materialul – caut constant să descopăr cum răspunde la gest, cum reacționează la proces (tehnică) sau cum poate transmite ideea sau emoția pe care o urmăresc. Prin experiment am descoperit că fiecare material are propriul comportament, iar eu trebuie să învăț să îl manipulez, să îl folosesc. Provocarea constantă este să fac materialul să fie expresiv, să genereze interacțiune fără a pierde intenția conceptuală. 

A.M.: Privind spre viitor, ce teme sau posibile proiecte îți propui să materializezi?

T.C.: În prezent, mă aflu într-o căutare a echilibrului între viața de mamă și practica artistică, după o pauză îndelungată în care nu am reușit să mă concentrez asupra demersului meu conceptual personal. Îmi doresc, în primul rând, să descopăr cine sunt eu ca artist, iar explorarea identității personale în lucrările mele reprezintă o parte esențială a procesului meu creativ. De aceea, abordarea temelor legate de identitate este pentru mine o necesitate. În același timp îmi doresc să mă întorc la originile mele, să reiau poveștile femeilor din familia mea legate de condiția femeilor în industria textilelor, și să le transform în lucrări care spun, prin experiențe personale, povești universale despre identitate, memorie și experiența feminină.

A.M.: Dacă ar trebui să sintetizezi practica ta artistică într-un cuvânt, care ar fi acela?

T.C.: Experiențială – nu m-am gândit la un singur cuvânt până acum, însă cred ca acesta ar fi. Lucrările mele nu sunt doar vizuale, ele implică simțul tactil, gândirea și emoțiile. Dacă aș putea sa folosesc mai multe cuvinte aș spune: versatilă, reflexivă, tactilă, experimentală. 

A.M.: Cum te raportezi la conceptul expoziției „Breaking the Silence: A Visual Narrative on Emotions Left Unspoken” și cum ai elaborat intervenția ta artistică în acest proiect?

T.C.: După cum am mărturisit, sunt într-o căutare personală a sinelui. Vreau să mă regăsesc pe mine ca artist și ca persoană, iar acest drum este dificil. De aceea am simțit că acest proiect a venit într-un moment potrivit – un moment în care simțeam nevoia să vorbesc despre ceea ce lucrez sau ce vreau să lucrez, să mă concentrez asupra mea și asupra practicii mele.
Pentru intervenția mea, am revenit la seria „INDIGO” începută în 2017: am strâns și rearanjat lucrările existente, am creat piese noi și am recompus universul seriei, astfel încât să reflecte momentul meu actual de introspecție. În lucrările din această serie, atingerea – atât fizică, cât și simbolică – capătă o greutate specială. Devine un mijloc de apropiere, de cunoaștere și de regăsire. Materialele folosite, în special hârtia de mătase vopsită, cer grijă, atenție și prezență deplină, iar procesul de lucru se transformă într-un gest creativ prin care îmi pot explora interiorul. 

Interviul este realizat în cadrul proiectului cultural „Breaking the Silence: A Visual Narrative on Emotions Left Unspoken”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.