Până pe 9 noiembrie 2025, Galeria 2/3 din București găzduiește expoziție de grup Videografii, curatoriată de Cristian Nae, care aduce în prim-plan practici video contemporane semnate de artiști români consacrați și emergenți: Dan Acostioaiei, Leonard Alecu, Matei Bejenaru, Ciprian Ciuclea și Irina Botea Butan & JonDean. Expoziția investighează modul în care imaginea în mișcare poate funcționa simultan ca document, intervenție artistică și mediu de reflecție critică, deschizând un dialog despre memorie, identitate, spațiu și percepție într-un context social în continuă transformare.
“Videografii este un proiect de cercetare curatorială ce explorează tensiunea dintre imaginea fotografică – statică, articulată prin propriile sale resurse de limbaj artistic și prin modalități de juxtapunere, concatenare și multiplicare a sensului – și imaginea în mișcare, privilegiată de tradiție ca instrument al construcției narative. Dacă, din punct de vedere istoric, geneza cinematografului se sprijină pe tehnicile cronofotografice, ce se întâmplă atunci când fotografia și imaginea dinamică se traduc reciproc, intră în coliziune, se deconstruiesc și se recompun una prin cealaltă, amplificându-și ritmurile, regimurile ontologice și modurile de a privi și înțelege lumea?
Spațiul expozițional devine un laborator teoretic, unde lucrările sunt eliberate de potențialul lor de seducție cultivat de cadrele de consum cultural proprii industriei post-hollywoodiene a spectacolului. Prezentate instalativ, ele se constituie ca agenți ai unor experimente trans-mediale, care nu doar extind, încorporează sau analizează critic imagini fotografice, ci acționează ca agenți semiotici autonomi, instabili, implicați într-un meta-exercițiu de reflecție asupra tensiunii și contaminării reciproce dintre cele două medii.
Astfel, expoziția deschide un câmp de investigație asupra imaginii documentare, asupra politicilor și poeticilor privirii mediate tehnologic, precum și asupra modurilor de construcție a memoriei colective și a pluralității sensurilor sale. Selecția curatorială ridică deliberat o serie de întrebări, fără intenția de a oferi răspunsuri definitive: cum modifică un fragment fotografic, extras dintr-un flux de imagini, ordinea lecturii și atenția privitorului? Cum se respațializează în acest caz durata temporală și ce efecte estetice decurg de aici? Cum transformă limbajul cinematic impactul imaginii fotografice – capacitatea sa de a aduce în prezență și funcțiile sale, dintre care lucrările expuse evocă, notabil, rolul de martor, ecou, camarad sau companion de drum? Și, nu în ultimul rând, cum se reintegrează și dialoghează în spațiul expozițional tipologiile deleuziene ale imaginii – imaginea-afect, imaginea-percepție, imaginea-timp și imaginea-memorie – în relație cu imaginea cinematografică?” Cristian Nae
Expoziția face parte din programul „Fotografia după fotografie”, co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea revin în întregime responsabilității beneficiarului finanțării.














