În onoarea centenarului nașterii unuia dintre cei mai profunzi și spirituali pictori ai României, Paul Gherasim (1925–2016), galeria Romană a deschis expoziția omagială ce mărturisește o formă rară de prietenie: aceea care nu se consumă, ci care construiește.
Cei trei artiști expozanți: Constantin Flondor, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu se reunesc în sălile Galeriei Romană într-o mărturie vie a unei prietenii care continuă dincolo de timp, o pledoarie pentru adevărul artei și pentru frumusețea care nu strigă, ci așteaptă să fie descoperită. Un act de recunoștință adus nu doar unui om, ci unei întregi viziuni asupra lumii: profundă, luminoasă, smerită.
Expoziția de față este atât un omagiu, cât și o continuare a viziunii profunde a artistului Paul Gherasim – un pictor și gânditor a cărui viață și operă au fost în dialog constant cu lumina, tăcerea și dimensiunea sacră a existenței.
Expoziția este deschisă până pe 31 mai 2025.
Program de vizitare: Luni – Vineri: 10:00-18:00 // Sâmbăta: 10:00-15:00.




