Elite Art Gallery găzduiește expoziția Eu nu strivesc corola de lumini a lumii, a artistelor Adelina Gavrilă și Nadejda Lungu, curatoriată de Roxana Diochețanu.
“Există lumini care nu ard cu intensitate, ci se precipita discret, undeva la marginea privirii noastre. Copiii, cu ochii lor mari și vocea lor adesea ignorată, reprezintă astfel de lumini. De la prima suflare, la primul pas, aceștia, în inocența lor, pornesc pe un drum nearticulat de frici sau limite. În acest sens, expoziția Eu nu strivesc corola de lumini a lumii deschide o realitate plastică, luminată de promisiunea devenirii – o promisiune specifică tinereții, pe care trebuie să învățăm nu doar să o privim, ci și să o protejăm. Când am încetat să mai vedem lumea cu ochii unui copil?” (fragment din textul curatorial)
„Atunci când suntem copii, ne dorim cu ardoare să devenim adulți. Cu toate acestea, copilăria, o efemeritate pe care o blamăm, este esențială pentru următoarele capitole care ne marchează existența. De altfel, fiecare început pornește de la un sfârșit, iar fiecare sfârșit face loc unui nou început.
A nu strivi corola de lumini a lumii înseamnă a înțelege acest echilibru, a respecta fiecare etapă a existenței, fără a încerca să o grăbim sau să o controlăm.
Artista Nadejda Lungu furnizează acest demers, conturând ciclul vieții și al morții ca parte a aceleiași spirale existențiale. Într-un gest care nu reprezintă distrugere, ci transformare, mâinile care dau și iau viață, creionate de artistă, poartă o trecere inevitabilă prin acest ciclu. În schimb, pentru Adelina Gavrilă forțele esențiale ale existenței sunt însuși copiii. În lucrările sale, aceștia nu sunt doar simboluri ale începutului. Îmbrăcând un rol nobil, artista creează un spațiu în care copiii devin vizibili, aceștia reușind să înfrunte triumfător realitatea tensionată a lumii adulte.” a declarat Roxana Diochețanu, curator Elite Art Gallery.
Adelina Gavrilă (n. 1989) a urmat cursurile de licență și master în cadrul Universității Naționale de Arte București, Secția Pictură. Artista explorează teme provocatoare, operele acesteia purtând tensiunea dintre incertitudinea și credința neclintită în frumusețea experienței umane.
Nadejda Lungu (n. 1988) și-a finalizat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură. Prin tușele inconfundabile, artista sugerează o apropiere emoțională în lucrările acesteia, îndemnându-l pe privitor să contemple corpul și fragilitatea umană.
Expoziția poate fi vizitată până pe 28 martie 2025, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.









