Looking Forward to Look Back, expoziția personală a artistei Alexandra Mocan, deschisă în luna noiembrie, la Palatul Șefania din Timișoara, explorează anxietatea generată de sentimentul lipsei de control asupra trecerii timpului și relația noastră cu acesta, ridicând întrebări despre felul în care presiunea de a performa și de a îndeplini obligații ne modelează prioritățile, lăsând uneori prea puțin spațiu pentru libertatea de a alege cum ne petrecem viața. Între îndatoririle zilnice și presiunea constantă de a marca realizări, ne putem recupera în vreun fel timpul sau acesta se pierde iremediabil în domeniul productivității și al performanței? E oare posibil să recuperăm minutele, zilele pierdute? Ce este, de fapt, trecutul—și ce rezervă viitorul? Deși unele teorii cuantice sugerează că timpul nu există, linearitatea experienței noastre rămâne inevitabilă, iar timpul fizic pentru noi aici este, în cele din urmă, limitat.

Prin perspective variate, expoziția contemplă durata vieților noastre și percepția noastră asupra timpului, punând în contrast orientarea centrată pe timp din cultura occidentală cu abordări mai meditative, care îi invită pe privitori să observe moduri diferite în care acesta poate fi perceput. Unele lucrări sunt autoreflexive sau oferă reprezentări ironice ale presiunii colective resimțite în fața unui timp care ar putea deveni o resursă tot mai limitată — atât pentru oameni, cât și pentru alte specii.

Ironia apare adesea în explorarea noțiunii de „timp liber” sau „distracție” sub pretextul libertății, subtil legată de spectacolul consumului. Această iluzie a plăcerii funcționează ca o distragere, ținându-ne prinși într-un ciclu care susține o cultură axată pe consum, în timp ce purtăm povara de a o perpetua, fără a fi întotdeauna conștienți de acest lucru.

Practica Alexandrei Mocan cuprinde diverse medii, fiecare fiind ales pentru a explora cel mai bine subiectul pe care îl explorează. Este interesată în special de manipularea percepției și de examinarea subiectelor/conceptelor prin opusul lor. Folosindu-se de umor, interpretează estetica și funcționalitatea pentru a inventa roluri noi și imposibile pentru obiecte obișnuite. De obicei, în practica sa se regăsesc obiecte care performează, sau o caracteristică performativă este aplicată lucrărilor sale, fie este necesară o anumită interacțiune, fie ea este protagonista lucrărilor sale. Multe dintre lucrările sale provoacă așteptările privitorilor, determinându-i să reflecteze asupra comportamentelor automate și a credințelor moștenite, creând scenarii în care disfuncționalitatea și ironia converg.

Subiectele pe care își propune să le exploreze în această expoziție aduc în atenție presiunea legată de natura finită a timpului – fie că este vorba de termene limită, de limitele vieții sau de necunoscutul care se află dincolo de aceasta. Recunoscând incapacitatea noastră de a ști ce ne rezervă viitorul după timpul nostru fizic aici, ea reflectează asupra diferitelor presiuni care ne determină să tratăm timpul ca pe o resursă prețioasă care trebuie optimizată. Investigațiile sale se învârt în jurul frustrării de a nu putea recupera timpul pierdut și a absurdității dorinței noastre de a trăi accelerat, o mentalitate puternic influențată de ideologiile corporatiste specifice culturii occidentale.

În cele din urmă, expoziția ne invită să ne întrebăm dacă trăim cu adevărat în prezent sau ne grăbim constant împotriva acestuia. Prin răspunsuri metaforice și ironice la această întrebare, lucrările încurajează contemplarea faptului că toată această viteză ne aduce de fapt mai aproape de consumul absolut al vieții noastre fizice.

Alexandra Mocan (n. 1991, Cluj) explorează tensiunea dintre pesimism și optimism, subliniind ironia care le separă. Lucrările sale se concentrează pe reziliență și îmbunătățirea condițiilor sociale – fiind inspirate de cultura balcanică, filozofii orientale – prin care explorează teme ale eșecului și degradării. Adesea, ea încorporează texte și reinterpretează obiecte existente pentru a contesta originalitatea. Deține un master în pictură de la UAD Cluj și este co-fondatoarea și curatoarea MATCA artspace din 2017 încoace.

Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Parteneri: House of European Institutes, Empower Artists, Asociația la Pătrat, MATCA artspace
Cu sprijin din partea: Matei Toșa, Cezar Cîmpeanu, Andriana Oborocean, Lateral Artspace, Indecis, George Șimon, Mădălina Surducan, Alexandru Muraru, Oana Pop