Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a lansat și în anul 2024 programul Energie! Burse de creație, din sume de la bugetul local al Municipiului Timișoara. Programul Energie! Burse de creație este realizat prin componenta Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, dedicată creșterii capacității sectorului cultural. Power Station este un punct central pentru consolidarea ecosistemului cultural, acționând ca circuit principal pentru programul cultural și ca structură de moștenire a titlului de Capitală
Europeană a Culturii.
Bursele de creație activează un rol important de creștere a vitalității culturale a orașului și afirmare a culturii ca vector de dezvoltare a comunității locale, prin acordarea de sprijin financiar creatorilor activi în domeniile: arte vizuale, literatură, muzică și arte sonore, teatru, dans și performance, arte digitale și new media și jurnalism cultural.
Programul Energie! Burse de creație își propune să contribuie la profilarea Timișoarei ca oraș creativ, cu un sector artistic amplu, efervescent și conectat la cultura contemporană, în care artiștii și jurnaliștii culturali au un rol semnificativ.
Cine poate aplica
Programul Energie! Burse de creație se adresează solicitanților persoanelor fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care:
- activează în oricare din domeniile: arte vizuale, literatură, muzică și arte sonore, teatru, dans și performance, arte digitale și new media, jurnalism cultural;
- au absolvit o formă de învățământ superior cu profil artistic / jurnalistic sau care, dacă nu au studii formale, demonstrează activitate artistică / jurnalistică de cel puțin 3 ani (prin expoziții, reprezentații, stagii, tabere, proiecte, publicații, participări în programe relevante domeniului în care activează etc.);
- propun organizarea, singuri sau în colaborare cu un alt partener, a cel puțin unei prezentări sau a unui eveniment deschis publicului, în Timișoara (ex. ateliere deschise, interpretări muzicale, piese sau reprezentări teatrale, lecturi publice, spectacole de dans, expoziție personală, artist talk, cafenele literare ș.a.) ) sau, în cazul jurnaliștilor culturali, propun publicarea și promovarea, pentru a ajunge la o audiență locală, națională sau internațională a minimum trei materiale scrise, audio sau video (editoriale, cronici, reportaje, interviuri, anchete, investigații, profiluri, portrete etc.) despre dinamismul vieții culturale în Timișoara, inclusiv în conexiune cu alte domenii (despre evenimente, teme, tendințe, dinamici, particularități, organizații active etc.;
- nu au mai beneficiat de o bursă obținută în cadrul programului Energie! Burse de creație lansat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara în iunie 2023.
Buget
Un solicitant poate depune o singură aplicație la acest program de finanțare.
Bursele, în valoare individuală de 19.500 lei brut (18.330 lei net pentru aplicanții cu rezidență fiscală în România), vor fi oferite ca remunerație în baza unui contract încheiat în baza Legii 8 / 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Autorul cesionează neexclusiv drepturile referitoare la comunicarea și publicarea informațiilor despre creația artistică sau editorială către Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Mai multe informații despre creațiile care pot face obiectul dreptului de autor pot fi consultate în Capitolul 3 din Legea 8 / 1996 (de ex. materialele strict informative – știrile și informațiile de presă nu pot beneficia de protecția legală a drepturilor de autor și deci nu pot face obiectul unei burse de creație).
Termen limită: 13 mai 2024, ora 16:00.
Mai multe informații sunt disponibile aici.
Sursa: centruldeproiecte.ro