Expoziția LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov de la MNȚRplusC este al doilea insert din seria LOST SIGNAL.
“Primele imagini pe site-ul public al artistului Miki Velciov sunt cadre surprinse cu un obiectiv macro a firelor de iarbă proiectate în prim-plan peste o intervenție antropică, ușor identificabilă ca fiind a autorului. Este vorba de intervențiile site-specific, care pot fi privite dintr-un singur punct (privilegiat) pentru a fi experimentate în spiritul gândit de Miki Velciov. Dar cum acestea sunt realizate deseori în locuri foarte greu accesibile oricărui amator de artă, de cele mai multe ori ele pot fi văzute sub forma unei documentări, într-o serie fotografică sau a unui video, în care adesea artistul apare și se mișcă în cadru pentru a dezvălui privitorului structura reală a instalației, care la prima vedere este un trompe l’oeuil, sub forma unei imagini 2D.
Intervențiile lui Miki Velciov se situează la granița dintre instalație de artă, activism pentru conservarea mediului natural și arhitectură verde.
Preocupat de conservarea spațiului natural și de efectele factorilor antropici (precum exploatările petroliere, de minereuri și cultivarea monoculturilor) în expansiune accelerată, Miki Velciov își propune explorarea unor spații naturale cât mai dificile logistic.
Rezultatele muncii lui sunt ingenios puse în scenă, prin minime resurse materiale, care necesită adesea calcule precise, pornind de la măsurători în plan, la fața locului, coroborate apoi cu unghiuri de lumină, cu direcția curenților de aer sau de apă, cu poziționarea optimă în funcție de punctele cardinale, printre multe altele. Toate acestea cer stăpânirea unor noțiuni legate de fizică, geografie, geologie, matematică, perspectivă, anamorfoză și o bună observație și orientare în spațiul natural, neindexat pe google maps.
Expoziția de la MNȚRplusC este o compilație de imagini și materiale video care prezintă, sub formă de studii de caz insulare, preocupările recente ale artistului legate de conservarea spațiului natural prin intervenții artistice. Alături de aceste exemple de tip land-art, expoziția conține un interviu video realizat în vara anului 2023, sub forma unei discuții libere în atelier între curatoare și artist”, Ilina Schileru, curator.
Expoziția poate fi vizitată până pe 25 noiembrie 2023 la MNŢRplusC, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Miki Velciov, născut în 1968, locuiește și lucrează în Timișoara, România. Absolvent al Departamentului de Pictură Licență/MA din cadrul Facultății de Arte Plastice și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, Velciov lucrează la interferența dintre pictură, obiect, instalație, video și land art.
A început prin a studia elementele primordiale ale naturii, cum ar fi pământul, apa, aerul, focul, făcând o adevărată radiografie a straturilor ascunse ale realității care dezvăluie pericolul vieții așa-ziselor creaturi fără sens, cum ar fi insectele sau plantele.
În timpul masterului, s-a concentrat asupra pământului și a formelor sale de viață. Dar, mai mult decât atât, a intenționat să depășească dimensiunea pur materială a pământului, abordând-o prin prisma aspectelor socio-politice contemporane (One cubic meter of life, 2015). De aici, instalațiile sale, precum Uprooting (2013) sau In Terra Pax (2016), Breath In / Breath Out (2017), dezvăluie o pierdere a echilibrului dintre om și natură prin supraexploatarea resurselor, și de aici și fenomenul migrației.
Începând cu Big Brother (2014) și seria Oculus (2015, 2016), Velciov a devenit interesat de omniprezența supravegherii și controlului excesiv practicat în societățile totalitare. De altfel, artistul a devenit cunoscut pentru instalațiile sale privilegiate, care dezvăluie, prin diverse forme de restrângere spațială, iluzia controlului absolut și imposibilitatea perfecțiunii utopice a acestor sisteme (Shock Wave / 2016, Temporary Fencing / 2016, Turgidum / 2018, Triandră / 2019).








Cover foto: Miki Velciov, Echilibru, Dealu Cerului, Caraș-Severin 2022