Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este cea mai amplă expoziție Brâncuși organizată în România în ultimii 50 de ani. Evenimentul expozițional, curatoriat de Doina Lemny, aduce în atenția publicului o personalitate emblematică, un reper incontestabil al sculpturii moderne, precum și un simbol universal.
Găzduită la Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, expoziția de la Timișoara prezintă diverse etape ale parcursului artistic brâncușian marcate prin peste 100 de opere, printre care 22 de sculpturi și o selecție impresionantă de fotografii, alături de fragmente filmate de Brâncuși însuși.
Expoziția reunește lucrări provenind din colecții muzeale remarcabile precum Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Craiova și colecții particulare.
Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este însoțită de un catalog bilingv român-englez, coordonat de curatoarea Doina Lemny, care reunește texte inedite ale istoricilor de artă (români, francezi și englezi) despre artist și despre lucrările expuse, alături de o biografie actualizată pe baza cercetărilor recente. Totodată, în catalog sunt reproduse 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Brâncuși, precum și imagini documentare.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, brancusi-2023.info.
Pentru a beneficia de o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța lucrărilor expuse, biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara.
Pot fi achiziționate următoarele tipuri de bilete:
● Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” – 88 RON;
● Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și toate celelalte expoziții MNArT – 100 RON;
● Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru studenți (cu carnet de student) – 22 RON;
● Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru pensionari (cu talon de pensie) – 55 RON;
● Gratuit pentru jurnaliști, presă scrisă și media (cu acreditare prealabilă), preșcolari și elevi, precum și profesorii sau învățătorii însoțitori (1 însoțitor la 10 preșcolari/elevi), angajați ai muzeelor publice din România, membri ai asociației ghizilor acreditați din Timișoara, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor;
Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru susținerea infrastructurii și proiectelor acestuia.
Program expoziție:
30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024
Miercuri – duminică: 10:00 – 20:00
Luni și marți, precum și zilele de 24–26 și 31 decembrie 2023 și 1–2 ianuarie 2024: închis
CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost un sculptor român cu contribuții enorme la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Opera sa este îmbogățită atât de experiențe biografice, cât și de curiozitatea de a descoperi permanent noi orizonturi: avea să părăsească România la douăzeci și opt de ani, într-un pelerinaj prin Europa, mânat de mirajul vieții artistice din Paris. Cu toate acestea, moștenirea românească i-a rămas o prezență constantă, servindu-i ca fundament pentru dezvoltarea sa ulterioară.
Brâncuși a crezut în valoarea sculpturii directe, a fidelității față de materiale, rămânând un artist arhetipal pentru care până și lustruirea obsesivă a bronzurilor devine o prelungire voluntară a procesului de sculptură. Pentru vizitatorii români și străini la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, expoziția reprezintă o șansă unică de a descoperi și admira lucrările artistului care a reușit să exercite moștenirea culturală a țării sale de origine în cel mai subtil mod, pătrunzând-o cu valori universale.
CURATOR
DOINA LEMNY
Doina Lemny este doctor în istoria artei și o reputată expertă în opera lui Brâncuși. A publicat arhivele lui Brâncuși în L’Atelier Brâncuși, La Collection (Paris, 1997), în La Dation Brâncuși: dessins et archives (Paris, 2003) și corespondența românească și notele de artist în Brâncuși inedit (București, Humanitas, 2004).
A co-curatoriat șapte expoziții tematice la Galeria Studio Brâncuși, între 1998–2002, și a curatoriat, de asemenea, expoziții despre Antoine Pevsner, Henri Gaudier-Brzeska, Henri Matisse și Theodor Pallady, editând cataloagele respective.
Doina Lemny este autoarea a numeroase volume —Brâncuși, au-delà de toutes les frontières (2012), Brâncuși, coll. « Monographies » (2012), Correspondance Brâncuși & Duchamp (2017), Brâncuși & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton (2017), Brâncuși, la chose vraie (2022), etc. — și tot dumneaei a publicat numeroase eseuri despre arta modernă.
Expoziția “Brâncuși: surse românești și perspective universale” este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de Banca Transilvania ca sponsor principal.
Surse: https://brancusi-2023.info/ ; https://muzeuldeartatm.ro/